Anunt

Recordurile lui LovendalBloom

Paranormal-Spiritualitate

Cele mai ciudate 7 credinţe ale mormonilor

Joi, 02 Oct 2014 / 8,785 vizualizari

mormoniÎn timp ce fiecare religie are propriile sale convingeri, tradiții și obiceiuri, care par oarecum de necrezut pentru exterior și necredincioși, mormonii au partea lor de valori unice. Mormonii sunt, în esență, oameni creștini, care fac parte din “Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă”. Biserica mormonilor a fost fondată în 1830 de către Joseph Smith. Biserica are peste 14 milioane de adepți (numiți mormoni) în toată lumea, iar sediul central se află la Salt Lake City, Utah, în Statele Unite.

Smith, considerat de către mormoni profet al lui Dumnezeu, a pretins că Dumnezeu și Iisus Hristos au venit la el în 1820, că i-au ordonat să nu adere la nicio biserică, pentru că toate sunt imperfecte și incomplete, și că i-au promis că într-o zi va fi reintrodusă, prin el, biserica adevărată. Membrii noii biserici au îndurat opoziția socială și politică, și astfel au călătorit mulți ani în căutarea unui cămin potrivit.

Biserica lui Iisus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă afirmă că este singura biserică adevărată de pe pământ. Mormonii cred că s-a întâmplat o apostazie pe tot cuprinsul primei biserici după moartea apostolilor în secolul I d.H. Autoritatea adevărată a bisericii nu putea să fie reconstruită prin studierea scripturii sau prin munca teologilor, ci a trebuit ca biserica să fie reînnoită prin revelații date de Dumnezeu. Mormonii se consideră creștini, dar nu se văd ca o parte a tradițiilor ortodoxe, catolice sau protestante. Una dintre diferențele cele mai evidente dintre mormoni și creștinism este că doctrina lui Mormon afirmă că Dumnezeu a fost odată un om obișnuit, care a trăit odată pe pământ ca un om de zi cu zi.

Iată în continuare câteva convingeri mormone ciudate mai puţin cunoscute:

1) Existenţa unor lumi multiple cu dumnezei multipli

Mormonii au o vedere unică asupra cosmologiei și cred că dumnezeu a creat mai multe planete și că fiecare planetă are propriul lui dumnezeu. Religia lui Mormon merge chiar mai departe, afirmând că dacă ești o persoană bună vei fi răsplătit de a fi un dumnezeu pe planeta voastră.

2) Zeciuiala

Zeciuiala este rareori obligatorie în religie, dar teologia mormonismului susține că, în scopul de a fi în Împărăția Cerurilor, vi se cere să plătiţi 10% din venitul brut (zeciuiala) la biserică.

3) Mai multe raiuri

Vorbind despre rai, în timp ce creștinismul este de părere că există doar unul singur, credințele mormone spun că există trei raiuri, care se bazează ierarhic pe cât de bun ești ca ființă umană.

4) Copiii nu ar trebui să joace cu prietenii duminica

Dacă te duci într-o țară catolică, cum ar fi Spania, veți observa că există foarte puține locuri care sunt deschise într-o zi de duminică. Teologia mormonilor este similară cu cea a catolicismului, în sensul că se proclamă ca duminica trebuie să fie o zi de odihnă dedicată lui Dumnezeu și familiei. Mormonii mai spun că TV-ul nu poate fi vizualizat în zilele de duminică, iar copiii nu au voie să se joace cu prietenii lor în “ziua de odihnă”.

5) Soţia din ceruri

Doctrina mormonică spune că dacă vrei să fii cu partenerul tău în viaţa de apoi, ceremonia de căsătorie trebuie să fie efectuată în templul bisericii mormone. Toate căsătoriile care au loc în afara templului sunt considerate a fi inferioare.

6) Cafeaua și ceaiul sunt interzise

Dacă sunteţi mari amatori de ceai sau cafea, atunci ar trebui să ştiţi că nu vi se potriveşte să alegeţi să fiţi mormoni. Această sectă interzice cu desăvârşire consumul de cafea şi ceai.

7) Oasele de dinozauri provin de pe altă planetă

Mormonii cred că oasele de dinozaur fosilizate au venit de la alte creaturi care au trăit pe alte planete care au fost distruse, atunci când a fost creat Pământul.

Cuvinte-cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
3 Comentarii
    • acum ,serios ! …eu am impresia ca cine ajunge in clubul asta al mormonilor ( ca religie in nici un caz nu este ) trebuie sa fie un pic cam ”deviat de la axa ” sau stie exact ce face ,dar nu din considerente intocmai morale. chestia asta cu zeciuiala , ca si in cazul Bisericii Scientologice , e ceva incredibil de pervers care seamana cu afacerile alea dubioase in sistem piramidal ,dar ,deh, cum inscrierea intr-un club nu e gratis ,naivii platesc .

      iar ideea asta ca fiecare poate fi d-zeu pe propria lui planeta e o alta enormitate izvorata din profunzimile fara de Dumnezeu ale ocultei . sa ne fie clar- mormonii nu au fost , nu sunt ,nu vor fi niciodata crestini . sectanti da …sectanti ratacitori care fura cate o idee dintr-o religie ,o alta idee din alta , o alta ditr-un sf si tot asa . totusi ,chiar si eu care am imaginatia asa de bogata nu m-am gandit la varianta asta cu dinozaurii .

      ma duc sa mai beau o cafea …sau poate un ceai :))

    • Doamne!Trebuie sa fii destept sa-ti dai seama ca mormonii sunt cu capu’ ???? cum sa crezi in ei,in ideologia lor cand au concepte atat de stupide?! Antonia,cantareata,afirma intr-o emisiune seara,cand a venit in tara si a inceput sa apara la tv.,ca ea si familia ei sunt mormoni.Mai si zice!pacat de ea ca e frumoasa.

    • Mormonii au o infinitate de dumnezei, pe langa ei hinduismul pare monoteist

Comentati
Numele dvs ↓
E-mailul dvs ↓
Site-ul dvs ↓
Spuneti-ne ce credeti ↓

Blue Captcha Image
Refresh

*

Cautare
Orgoni Crystal Orgoni Crystal
Publicitate Comentarii recente Cuvinte-cheie principale Trafic

Trafic

eXTReMe Tracker
Administrare site